Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii că, pe adresele electronice sunt distribuite în continuare mesaje cu conținut fals. Pentru a spori credibilitatea escrocheriei, infractorii cibernetici folosesc logourile instituțiilor publice și numele conducătorilor acestora.
Una dintre tactici implică trimiterea unei citări false prin e-mail, în care destinatarul este acuzat de comiterea unei infracțiuni sexuale. Sub pretextul evitării arestului, escrocii solicită informații personale și, ulterior, bani.
În acest context, IGP îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să se informeze doar din surse oficiale. Dacă ați recepționat un astfel de mesaj la adresa electronică, sesizați Poliția la 112.