
Estonia observă tot mai multe perturbări vizând navigaţia prin satelit GPS, pe care le pune pe seama activităţii în Rusia vecină, relatează radiodifuzorul ERR.
„Perturbările au devenit mai frecvente şi amploarea lor a crescut. În fiecare zi primim 10 până la 20 de informări de la piloţi că există interferenţe GPS în unele zone în care ei trec prin Estonia”, a declarat joi, în cadrul unui interviu, Ivar Vark, şeful controlului traficului aerian al Estoniei.
Vark crede că acest lucru este probabil o consecinţă a obiectivului Rusiei de a perturba activitatea şi desfăşurarea de drone de atac ucrainene, care pot pătrunde adânc în teritoriul Rusiei.
„Se poate specula că scopul lor este să deranjeze acele drone care au provocat anumite daune pe teritoriul Rusiei, în special în sud. Ele preîntâmpină amenințările din nord”, susține Vark.
Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor şi Reglementare Tehnică (TTJA) estonă spune că interferenţa semnalului GPS este transmisă Estoniei din regiunea Leningrad a Rusiei şi că a crescut semnificativ de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.
O creştere a interferenţelor a fost observată în spaţiul aerian al Estoniei începând din vara anului trecut, iniţial mai ales în nord-estul ţării. De la începutul anului 2024, zona de interferenţă s-a extins la Golful Finic şi în zonele centrale ale Estoniei, a declarat Erko Kulu, șeful departamentului de management al TTJA.
Vark a declarat că nu au existat incidente până acum care să implice zboruri de pasageri din cauza interferenţei GPS în Estonia.