
Statele europene intensifică elaborarea unui plan de rezervă pentru apărare în cadrul NATO, în eventualitatea unei reduceri sau retrageri a angajamentului militar al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor crescute generate de războiul cu Iran, transmite The Wall Street Journal.
Potrivit unor oficiali europeni, inițiativa – denumită informal „NATO european” – urmărește consolidarea rolului statelor de pe continent în structurile de comandă și în capacitățile militare ale alianței, fără a înlocui actualul cadru transatlantic.
Un factor decisiv pentru accelerarea planului este schimbarea de poziție a Germaniei, tradițional reticentă față de ideea unei autonomii strategice europene. Sub conducerea cancelarului Friedrich Merz, Berlinul pare dispus să accepte o implicare mai mare a Europei în propria apărare, pe fondul îngrijorărilor legate de fiabilitatea SUA ca aliat.
Această repoziționare a facilitat un consens mai larg între state precum Franța, Regatul Unit, Polonia și țările nordice.
Planurile vizează creșterea implicării europene în funcții-cheie ale NATO, inclusiv comandă, logistică și apărare antiaeriană, precum și suplinirea capacităților militare americane cu resurse proprii.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat recent că alianța va deveni „mai condusă de europeni”, subliniind necesitatea unei distribuiri mai echilibrate a responsabilităților.
Accelerarea planului vine după ce președintele Donald Trump a sugerat posibilitatea retragerii SUA din NATO și a criticat aliații europeni, pe care i-a numit „lași”, calificând alianța drept un „tigru de hârtie”.
În același timp, lideri europeni precum Alexander Stubb au subliniat că transferul responsabilităților de securitate către Europa este inevitabil și trebuie gestionat controlat.
Cu toate acestea, experții avertizează că tranziția ar fi dificilă, având în vedere dependența NATO de infrastructura militară americană, inclusiv în domenii esențiale precum informațiile, logistica și descurajarea nucleară.