
Cele mai recente date privind natalitatea în Europa conturează un tablou sumbru. Cifrele din anul 2024 se numără printre cele mai slabe din ultimele decenii, dacă nu chiar din întreaga perioadă de când se colectează astfel de statistici. Pentru a menține stabilă populația continentului, fiecare familie ar trebui să aibă, în medie, cel puțin doi copii. Totuși, rata actuală a natalității este considerabil mai scăzută, relatează Euronews.
În Germania, rata natalității a atins cel mai scăzut nivel din 1994 încoace. Institutul federal de statistică Statistisches Bundesamt subliniază că populația a crescut ușor în 2024 (cu doar 0,1%, adică 121.000 de persoane) exclusiv datorită migrației. Numărul deceselor a depășit numărul nașterilor.
Datele arată, de asemenea, o diferență uriașă între landurile germane. În timp ce populația a crescut în landurile mai bogate, precum Bavaria și Hamburg, aceasta a scăzut brusc în landurile mai sărace, precum Turingia, Saxonia și Saxonia-Anhalt.
Austria a înregistrat în 2024 cel mai mic număr de nașteri din istoria țării: doar 77.238 de nou-născuți, potrivit Statistik Austria.
Populația Italiei a scăzut, în ciuda unei migrații nete pozitive (166.000 de imigranți). În 2024, rata natalității a atins un minim istoric de 1,18 copii per femeie, iar pentru fiecare 1.000 de locuitori, s-au născut 6 copii și au murit 11 persoane.
În plus, mai mulți italieni au emigrat (156.000) decât s-au întors (53.000). Scăderea populației a fost cea mai pronunțată în zonele mai sărace din sudul țării.
În Franța, care anterior avea o rată a natalității ridicată, cifrele scad și ele rapid. Rata natalității de anul trecut, de 1,62, a fost cea mai scăzută de la sfârșitul Primului Război Mondial, potrivit INSEE .
Cu toate acestea, Franța a reușit totuși să mențină un sold nașteri-decese ușor pozitiv (+17.000), cel mai scăzut de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Singura veste bună a fost speranța de viață. Aceasta a ajuns la 85,6 ani pentru femei și 80 de ani pentru bărbați, ceea ce reprezintă un record istoric.
În Anglia și Țara Galilor, natalitatea a crescut cu 0,6%, în special datorită creșterii nașterilor înregistrate în rândul taților trecuți de 60 de ani (+14% față de 2023).
Proporția copiilor născuți din părinți străini a crescut semnificativ: 40% în Anglia și aproape 20% în Țara Galilor.
În 2024, Spania ar putea înregistra o creștere de 0,4% a natalității (322.034 nou-născuți). Dar numărul mamelor de peste 40 de ani a crescut cu 8,5% în ultimul deceniu.
Rata natalității în Finlanda a scăzut la 1,25 – cel mai mic nivel de la sfârșitul secolului XVIII, când țara făcea parte din Suedia. În 2024, au fost înregistrate doar 98.500 de nașteri. Populația a scăzut în 169 din cele 290 de municipalități ale țării.
În Suedia, rata natalității a scăzut la 1,43 – cea mai joasă din istorie.
În ciuda politicilor publice pro-natalitate, Polonia și Ungaria continuă să înregistreze cifre alarmante. În Polonia, rata natalității a fost de doar 1,1 în 2024 – aproape la jumătate față de nivelul din 1990 (1,9). Vârsta medie la prima naștere a crescut de la 23 la 29 de ani.
Ungaria a înregistrat doar 77.500 de nașteri – cel mai mic număr din istoria țării, cu o rată a natalității de 1,38.