
Ministerul Mediului anunță că, în anul 2026, va fi reabilitat evacuatorul de ape mari al barajului lacului de acumulare Ghidighici, o investiție menită să sporească siguranța municipiului Chișinău în fața riscului de inundații, scrie Moldpres.
Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, lucrările vizează remedierea fisurilor existente și reabilitarea pragului de deversare, astfel încât evacuarea apelor să se realizeze în condiții de siguranță în perioadele cu ploi abundente sau debite ridicate.
Evacuatorul de ape mari al barajului de la Ghidighici a fost dat în exploatare în anul 1962 și se află în prezent într-o stare avariată. Lacul Ghidighici și barajul aferent sunt declarate obiective de importanță națională, având atât rol de protecție împotriva inundațiilor, cât și de sursă strategică de apă.