
Ședința de la Curtea de Apel Centru într-un episod al dosarului „Frauda bancară” în care Vlad Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani, a fost amânată pentru mâine, 26 august. Examinarea era programată inițial pentru luni, ora 10:00, însă a fost reprogramată pentru ora 16:00, după alerta cu bombă de la sediul instanței.
La ședință s-au prezentat procurorii și avocații, iar Vlad Plahotniuc a participat prin videoconferință. Examinarea recursului nu a mai avut loc, întrucât au lipsit părțile interesate – reprezentantul Ministerului Finanțelor, precum și ceilalți apelanți, agenții economici ale căror bunuri au fost vizate în dosar.
Amintim că Vlad Plahotniuc a fost condamnat, în 22 aprilie, la 19 ani de închisoare de către Judecătoria Chișinău, care l-a găsit vinovat în toate cele cinci capete de acuzare. Termenul de executare se va calcula din momentul reținerii politicianului în Grecia, în iulie 2025, ceea ce înseamnă că fostul lider democrat își va executa pedeapsa până în 2044. Avocații au acuzat o decizie influențată politic, inclusiv de înalți demnitari, și au anunțat că vor ataca hotărârea primei instanțe la Curtea de Apel.
Potrivit sentinței completului, format din judecătorii Sergiu Stratan, Ana Cucerescu și Olga Bejenari, pentru două capete de acuzare, Plahotniuc a fost acuzat la câte 13 ani de pușcărie, într-un episod a primit 12 ani, iar în alte două capete – câte opt ani. Potrivit magistraților, prin concurs de infracțiuni și cumul parțial al pedepselor, s-a decis aplicarea unei pedepse definitive de 19 ani de privațiune de libertate, cu interzicerea dreptului de a ocupa anumite funcții publice pentru o perioadă de 5 ani. De asemenea, inculpatul a fost obligat să achite prejudicii materiale în sumă de peste 1,1 miliarde de lei. Totodată, a fost menținut sechestrele aplicate în urma inițierii anchetei de către procurori.
Amintim că Vlad Plahotniuc și-a aflat sentința, la aproape șapte luni de la extrădarea în R. Moldova. Procurorii au cerut primei instanțe o condamnare pentru fostul lider al Partidului Democrat, prin cumul total al pedepselor pentru cele cinci capete de acuzare, la 25 de ani de închisoare.
Vlad Plahotniuc a fost adus în Republica Moldova în 25 septembrie, după ce în 22 iulie a fost reținut la Atena. În Grecia, politicianul a solicitat personal să fie extrădat în Republica Moldova, ceea ce a facilitat procesul de examinare a cererilor transmise de procurorii moldoveni și Ministerul Justiției de la Chișinău autorităților de drept din Grecia.