Experții electorali internaționali au venit cu primele remarci după scrutinul din 3 noiembrie. Printre acestea se numără reacția slabă și lispa unei abordări structurate pentru a combate fenomenele de corupere a alegătorilor și pentru a a atenua consecințele negative ale acestui fenomen. Cel puțin asta arată concluziile Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor a ENEMO.
Reprezentantul misiunii, Momcilo Radulovic a constatat că cei doi candidați prezidențiali au putut să își desfășoare liber campania.
„Campania, în linii generale, a rămas calmă și discretă, la fel ca în primul tur. Deși au fost raportate încălcări minore ale legii, acestea au fost, în mare parte, abordate de organele de aplicare a legii și de alte instituții relevante. Cu toate acestea, tonul campaniei din timpul celui de-al doilea tur a devenit mai negativ. Remarcile xenofobe observate la începutul campaniei împotriva unuia dintre candidați, deși condamnate prompt de celălalt concurent, sunt îngrijorătoare”, transmite IPN, cu referire la raportul experților.
Experții ENEMO au precizat că vor continua să urmărească procesul electoral, inclusiv centralizarea rezultatelor, soluționarea cererilor existente și celor potențiale, validarea rezultatelor de către Curtea Constituțională, precum și alte evoluții postelectorale. În termen de două luni de la validarea rezultatelor, va fi emis un raport final, care va include o evaluare completă, care va depinde de desfășurarea etapelor rămase din procesul electoral, precum și recomandări pentru ulterioare îmbunătățiri.