
Principalul suspect în cazul omorului fetei de 19 ani de la Orhei, Gheorghe Cotorobai, ar fi întreținut relații sexuale cu tânăra gravidă în șase luni. Expertiza dispusă de procurori a confirmat că urmele de spermă găsită de pe hainele tinerei aparțin lui Cotorobai, scrie TVR Moldova, care face trimitere la surse din cadrul anchetei. Mai mult, fata ar fi fost supusă și perversiunilor sexuale.
Ana-Maria Guja era originară din satul Susleni, raionul Orhei. Ea învăța la Colegiul pedagogic din Orhei, iar vineri, pe data de 12 aprilie, după ora 20:00, revenea de la muncă, din sectorul Nistreana, unde făcea ore individuale cu un copil de clasele primare. Din imaginile surpinse de o cameră de supraveghere se vede cum tânăra se apropie de stația de așteptare a transportului public, iar la scurt timp lângă ea s-a oprit un automobil în care a urcat, iar după aceea nu s-a mai știut nimic de ea.
După o săptămână de la dispariția tinerei de 19 ani, care era însărcinată, polițiști din subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției și membri ai societății civile au intensificat căutările, în special pe teritoriile din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești.
În rezultatul măsurilor întreprinse, corpul neînsuflețit al fetei, a fost depistat într-o pădure din satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, la 21 km distanță de domiciliul persoanei arestate.
Principalul suspect în acest caz este Gheorghe Cotorobai, un fost poliţist şi angajat al unui penitenicar din ţară. El a fost pus sub învinuire şi în alte două capete de acuzare: răpire şi omor intenţionat al unei femei însărcinate. Acesta se află în arest preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, Cotorobai riscă detenție pe viață.