Rudele și apropiații lui Alexei Navalnîi nu a avut acces la trupul neînsuflețit al acestuia în ultimele trei zile, a anunțat luni, 19 februarie, echipa opozantului rus, adăugând că mama sa „nu a fost autorizată” să intre în morga spitalului clinic din orașul Salehard, unde ar putea să se afle cadavrul.
„Mama lui Alexei și avocații săi au ajuns la morgă în această dimineață devreme. Ei nu au fost autorizați să intre. Unul dintre avocați a fost literalmente împins afară. Când personalul a fost întrebat dacă trupul lui Alexei se afla acolo, nu au răspuns”, a declarat purtătoruk de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmiș, pe rețelele de socializare.
Potrivit purtătorului de cuvânt, Comisia rusă de anchetă le-a tranmsmis mamei şi avocaţilor lui Navalnîi că cauza decesului este în continuare „nedeterminată” şi că ancheta cu privire la moartea opozantului a fost „prelungită”.
„Ei nu spun cât timp va dura (…). Mint, câştigă timp şi nici măcar nu o ascund”, denunţă Iarmîş.
Potrivit Serviciului penitenciar rus (FSIN), Alexei Navalnîi a murit vineri după ce i s-a făcut brusc rău, „în urma unei plimbări”.