Fermierii amenință Guvernul cu „proteste masive”. Au trei revendicări, care cer să fie soluționate până vineri

Asociația „Forța Fermierilor” amenință că ar putea organiza proteste masive dacă, până vineri, 21 august, Guvernul nu va înregistra progrese în soluționarea a trei probleme considerate prioritare de agricultori: controlul tranzitului producției agricole din Ucraina, licențierea importurilor de cereale și oleaginoase ucrainene și renunțarea la majorarea TVA pentru fermieri.

Într-un comunicat, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au anunțat că au avut o întrevedere cu premierul Vasile Tofan, iar discuțiile s-au concentrat în special pe situația de pe piața cerealelor și oleaginoaselor, în contextul evoluțiilor regionale. 

Printre subiectele abordate s-au numărat blocajele din porturile ucrainene, prognozele privind recolta din Republica Moldova, scăderea accentuată a prețurilor la grâu și rapiță din ultimele săptămâni, precum și tranzitul producției agricole ucrainene pe teritoriul R. Moldova. 

„Noi am avut un precedent trist în perioada 2022-2023, când tranzitul producției din țara vecină prin transport feroviar și rutier, organizat prost, a blocat exportul producției autohtone”, susține Asociația.

„Forța Fermierilor” afirmă că lipsa restricțiilor la import în acea perioadă a favorizat intrarea pe piața moldovenească a cerealelor și oleaginoaselor ucrainene la prețuri reduse, ceea ce i-ar fi obligat pe unii agricultori moldoveni să-și vândă producția sub prețul de cost.

În cadrul discuțiilor cu premierul, directorul Asociației a solicitat implicarea producătorilor și exportatorilor moldoveni în procesul de gestionare a tranzitului producției din Ucraina. Agricultorii cer informații detaliate despre volumele și planurile de tranzit pentru următoarele patru-cinci luni, raportate la capacitatea infrastructurii din Republica Moldova și la necesitățile exportatorilor autohtoni.

„Nu putem admite ca exporturile noastre să fie periclitate din cauza unor blocaje logistice sau vamale”, precizează Asociația.

Totodată, „Forța Fermierilor” solicită reintroducerea mecanismului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase din Ucraina, după modelul aplicat anterior în R. Moldova în perioada 2023-2025 și al celui utilizat în România.

Potrivit Asociației, premierul Vasile Tofan a promis că până vineri, 21 august, va fi organizată o ședință dedicată tranzitului, cu participarea reprezentanților Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, precum și a producătorilor și exportatorilor de cereale și oleaginoase.

În același interval, fermierii așteaptă și o decizie a Guvernului în privința licențierii importurilor. Un alt subiect care provoacă nemulțumirea agricultorilor este eventuala majorare a TVA. Asociația precizează că problema nu a fost discutată pe larg la întrevederea cu premierul din cauza lipsei de timp. Consiliul „Forța Fermierilor” a analizat rezultatele întrevederii și a stabilit un termen până vineri pentru identificarea unor soluții.

„Dacă până vineri nu vedem progrese pe cele trei probleme, controlul tranzitului, licențierea importurilor și neadmiterea majorării TVA, Asociația își rezervă dreptul la organizarea protestelor masive”, avertizează organizația.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...