Medicii legiști nu au depistat urme de moarte violentă pe corpul neînsuflețit al fetei de 4 ani care a dispărut pe data de 30 octombrie în satul Bahmut, Călărași. Expertiza medico-legală urmează să arate care a fost cauza exactă a decesului.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a declarat pentru IPN că oamenii legii examinează mai multe ipoteze, inclusiv înecul în canalul în care a fost depistată copila sau hipotermia. Corpul neînsuflețit al copilului a fost îndreptat la expertiză.
Fetița de 4 ani a fost găsită fără suflare, într-un canal de scurgere, în această dimineață, după o noapte întreagă de căutări.
Potrivit poliției, canalul se află în localitatea Cornești, la o distanță de aproximativ 4 km de casă, paralel cu traseul Chișinău-Ungheni. Micuța ar fi ieșit din ogradă pe 30 octombrie, în jurul orei 13:00, iar familia ei a anunțat poliția abia spre seară, în jurul orei 18:00.