Fiecare al patrulea tânăr din R. Moldova nu are un loc de muncă și nici nu învață. Aproximativ 30% sunt sunt plecați în străinătate

Aproximativ 140 de mii de tineri din R. Moldova, care au între 15 și 34 de ani, nu au un loc de muncă și nici nu sunt înscriși la studii în licee, colegii sau universități. Ponderea acestora, la sfârșitul anului trecut, a fost de 26 la sută din numărul total al tinerilor, în descreștere cu 2,1 puncte procentuale față de 2023.

Datele Biroului Național de Statistică arată că cei mai mulți dintre acești tineri, aproximativ 39 la sută sunt cei care îngrijesc de familii. Această categorie fiind reprezentată exclusiv de fete și femei. Aproape 30% sunt plecați în străinătate sau sunt în căutarea unui loc de muncă peste hotare, iar peste 8 la sută sunt șomeri, fiind în evidențele autorităților responsabile.

Din numărul total al tinerilor, statistica oficială arată că o pondere de 31,5% o dețin cei care nu au un loc de muncă, dar studiază, iar 35 la sută – sunt angajați, însă nu învață.

Pentru tinerii de 15-19 ani, activitatea principală este obținerea studiilor sau a unei profesii. Din ei 89,4% nu lucrează, dar sunt încadrați în procesul educațional. În rândul persoanelor de 25-29 ani ponderea acestei categorii scade până la 3,1%.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...