Filmul extrădării lui „Plaha”, dincolo de ficțiune. Cine trage sforile, totuși?

George IOSIPEditorial19 septembrie 2025

După câteva zile de incertitudine, a apărut din nou luminița de la capătul extrădării. Avocații lui Plahotniuc spun că au reușit anularea deciziei Ministerului Justiției din Grecia, care prevedea suspendarea extrădării acestuia în R. Moldova. 

Procurorii spun și ei același lucru, numai că invers, că datorită lor Grecia și-a revizuit decizia. Adică și unii, și alții, au lucrat pentru același scop, nu? Ce miracol! 

Dar pentru că noi nu credem că politica moldovenească poate genera miracole, sunt două posibile scenarii în acest caz. Fie Plahotniuc i-a unit pe procurori și pe avocați, i-a pus la aceeași masă și i-a făcut să lucreze împreună (pentru el) la anularea suspendării, fie cineva dintre ei minte: ori avocații, ori procurorii. Eu cam bănuiesc cine, dar cred că bănuiți și voi, sunt sigur, că doar nu sunteți copii de țâță. 

Oricum, un lucru este cert. Plahotniuc nu a scris nicio cerere prin care ar fi cerut să nu mai fie extrădat, că altfel nu ar fi existat decizia de astăzi a Ministerului Justiției. Așa că toată povestea asta împinsă zilele trecute de jurnaliștii cu „surse” din interiorul internelor se topește ca gheața la soare.  

Se pare că firul amânării extrădării duce totuși în altă parte. La altă parte interesată, care astăzi încearcă să dreagă busuiocul, după ce planul n-a mers. Oricum, astăzi asistăm doar la un preludiu nevinovat. La cum se dezvoltă situația, lucrurile intersante abia urmează.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...