Financial Times: UE importă volume record de gaze naturale lichefiate din Rusia – companiile europene trimit miliarde în visteria de război a lui Putin

UE generează venituri de miliarde de euro Rusiei într-un moment în care blocul comunitar continuă să-și înăsprească regimul de sancțiuni împotriva Moscovei, scrie Financial Times. UE urmează să importe volume record de gaze naturale lichefiate din Rusia în acest an, în ciuda obiectivului de a elimina complet combustibilii fosili din Rusia până în 2027. 

În primele șapte luni ale acestui an, Belgia și Spania au fost al doilea și al treilea cel mai mare cumpărător de GNL din Rusia, după China, potrivit analizei datelor din industrie efectuată de ONG-ul Global Witness.

În ansamblu, importurile UE de gaz natural lichefiat super-răcit, sau GNL, au crescut cu 40% între lunile ianuarie și iulie, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, înainte de invazia Rusiei în Ucraina. 

Jurnaliştii publicaţiei Financial Times notează că saltul este semnificativ, deoarece UE nu a importat asemenea cantități de GNL înainte de războiul din Ucraina, din cauza dependenței sale de gazul din Rusia. Dar creșterea este mult mai accentuată decât creșterea medie globală a importurilor de GNL rusesc, care a fost de 6% în aceeași perioadă, a declarat Global Witness. 

Analiza ONG-ului se bazează pe datele companiei Kpler, care a arătat că UE importă cu aproximativ 1,7% mai mult GNL rusesc decât atunci când importurile au atins un nivel record anul trecut. Global Witness susține că suma gazului natural lichefiat importat din ianuarie până în iulie la prețurile pieței spot s-a ridicat la 5,29 miliarde de euro. 

„Este șocant că țările din UE s-au străduit atât de mult pentru a se îndepărta de gazele fosile rusești, doar pentru a-l înlocui cu echivalentul livrat”, a declarat Jonathan Noronha-Gant, activist principal pentru combustibili fosili la Global Witness. 

„Nu contează dacă vine de la o conductă sau o barcă – înseamnă totuși că companiile europene trimit miliarde în visteria de război a lui Putin”, notează activistul.

Potrivit jurnaliștilor britanici, GNL rusesc a reprezentat 21,6 milioane, sau 16 la sută, din totalul de 133,5 milioane de metri cubi de importuri de GNL ale UE (echivalentul a 82 de miliarde de metri cubi de gaz natural) între ianuarie și iulie, arată datele Kpler, făcându-l al doilea cel mai mare furnizor al blocului, după a combustibilului lichid venit din SUA.

Oficialii UE au evidențiat un efort general de a elimina treptat combustibilii fosili din Rusia până în 2027, dar au avertizat că o interdicție totală a importurilor de GNL riscă să provoace o criză energetică asemănătoare cu anul trecut, când prețurile gazelor din UE au atins niveluri record de peste 300 EUR pe megawatt oră.U

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...