
Fisuri vizibile au apărut pe mai multe porțiuni cu asfalt nou de pe drumul Hâncești – Leușeni, aflat încă în proces de reabilitare. Administrația Națională a Drumurilor anunță că s-a autosesizat după apariția unor fotografii pe rețelele de socializare și trimite o echipă de specialiști pentru a verifica starea lucrărilor.
Potrivit AND, o comisie formată din ingineri și proiectant se va deplasa la fața locului pentru a evalua starea sectorului de drum. Specialiștii urmează să preleveze probe și să efectueze teste de laborator pentru a determina calitatea materialelor utilizate și conformitatea lucrărilor cu cerințele tehnice.
„În funcție de rezultatele evaluării și ale analizelor de laborator, AND va informa public despre constatările specialiștilor și, după caz, despre măsurile care se impun”, precizează instituția.
Fisurile au fost surprinse în fotografii publicate de portalul bani.md. Imaginile arată mai multe crăpături pe suprafața asfaltată, unele suficient de pronunțate pentru a fi observate cu ochiul liber.
Deocamdată, însă, nu există o concluzie oficială privind cauza apariției acestora. Stabilirea motivelor care au dus la fisurarea asfaltului necesită o examinare tehnică în teren și efectuarea analizelor de laborator, motiv pentru care AND a anunțat verificările.
Situația este cu atât mai neobișnuită cu cât sectorul de drum nu a fost încă finalizat și dat oficial în exploatare. Lucrările de reabilitare a celor peste 37 de kilometri ai traseului Hâncești – Lăpușna – M1 au început în aprilie 2024, iar termenul estimat pentru finalizarea proiectului este octombrie 2026. În luna iunie, pe unele sectoare, inclusiv în orașul Hâncești, încă se executau lucrări de așternere a stratului de uzură.
Lucrările sunt realizate de compania turcă ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret ve Sanayi A.Ş., în baza unui contract semnat la 12 decembrie 2023, în valoare de 38,7 milioane de euro. Proiectul este finanțat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și prevede reabilitarea integrală a traseului dintre Hâncești și intersecția cu drumul M1, inclusiv lucrări la poduri, sisteme de drenaj și structura carosabilului.
ONUR se confruntă însă cu o problemă în relația cu instituția financiară europeană. În mai 2026, BERD a sancționat compania și 53 dintre subsidiarele sale pentru o practică coluzivă constatată într-o procedură de achiziție finanțată de bancă în Ucraina. Compania și-a recunoscut răspunderea și a cooperat cu investigația. Sancțiunea prevede o perioadă de excludere de un an și trei luni, urmată de doi ani de neexcludere condiționată, mai scrie bani.md.
În funcție de constatările specialiștilor, AND urmează să anunțe dacă antreprenorul va trebui să intervină pentru remedierea problemelor înainte de recepția lucrărilor.