
Forumul Economic Mondial (WEF) a confirmat declanșarea unei anchete interne privind fondatorul său, Klaus Schwab, în urma unor acuzații anonime de deturnare de fonduri. Ancheta vine la doar câteva zile după anunțul-surpriză al demisiei acestuia, după peste o jumătate de secol în fruntea influentei organizații.
Potrivit Wall Street Journal, o scrisoare anonimă transmisă Consiliului de Administrație al WEF îl acuză pe Schwab, în vârstă de 85 de ani, și pe soția sa, Hilde, că ar fi utilizat resursele Forumului în scopuri personale, fără o supraveghere adecvată. Printre acuzațiile punctuale se numără retrageri de numerar de la bancomate efectuate de angajați tineri la cererea lui Schwab și cheltuieli personale, precum masaje plătite din fondurile organizației, în timpul unor deplasări oficiale.
Un purtător de cuvânt al fostului președinte al WEF a respins categoric acuzațiile, calificându-le drept „neadevăruri” și afirmând că toate cheltuielile au fost ulterior rambursate. Schwab ar intenționa, potrivit aceleiași surse, să acționeze în justiție împotriva autorilor scrisorii sau a celor care răspândesc acuzațiile.
Contactată de agenția AFP, conducerea Forumului a confirmat ancheta, precizând că „decizia de investigare a fost luată în unanimitate de către Comitetul de Audit și Risc, după primirea unei scrisori din partea unui avertizor de integritate”. De asemenea, WEF a subliniat că acuzațiile „sunt luate în serios”, dar că în acest stadiu ele „nu sunt dovedite”.
Interimatul în fruntea Consiliului de Administrație a fost preluat de Peter Brabeck-Letmathe, fost CEO al companiei Nestlé.
Klaus Schwab a fondat Forumul Economic Mondial în 1971, transformându-l într-un punct de întâlnire esențial pentru liderii politici și economici mondiali. În ultimii ani, însă, el a fost ținta criticilor privind opacitatea și influența WEF, mai ales după publicarea cărții sale „The Great Reset”, în 2020, care a alimentat numeroase controverse și teorii conspiraționiste.