Locuitorii din mai multe zone din județele Tulcea și Galați au primit azi-noapte un mesaj RO-Alert, care anunța că există posibilitatea să cadă din spaţiul aerian diferite obiecte, anunță presa de peste Prut.
Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă, iar în lipsa acestora să rămână în casă, departe de geamuri şi de pereţii exteriori.
Potrivit forțelor aeriene ucrainene, sistemele de apărare aeriană au doborât 41 din cele 42 de drone rusești. Majoritatea dronelor au fost lansate spre regiunea Odesa. Cel puțin 11 oameni, între care 3 copii au fost răniți în urma atacului.
Forțele aeriene au raportat, de asemenea, că trupeșe rusești din regiunea Herson ocupată au lansat șase rachete antiaeriene S-300 spre regiunile Nikolaev și Herson, fără să ofere mai multe informații.
Autoritățile ucrainene au emis avertismente cu privire la posibila intensificare a atacurilor aeriene în timpul iernii, având ca obiectiv infrastructura energetică a Ucrainei. Într-un atac care a avut loc în noaptea de 13 decembrie la Kiev, peste 50 de oameni au fost răniți.