Fost primar și fratele său, condamnați la închisoare pentru escrocherie

Un fost primar al satului Filipeni din raionul Leova și fratele acestuia au fost condamnați la închisoare pentru fals în acte publice, abuz de serviciu și escrocherie, după ce au prejudiciat statul cu peste 800 de mii de lei prin obținerea ilegală a unor subvenții agricole. 

Fostul edil a fost condamnat la 7 ani de detenție și privat de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 10 ani, precum și de dreptul de a administra companii pentru o perioadă de 3 ani, potrivit IPN. Fratele acestuia, fondatorul unei companii implicate în schemă, a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare și aceeași interdicție privind ocuparea funcțiilor de administrare.

Potrivit acuzării, între anii 2017 și 2019, fostul primar, folosind ștampila primăriei, a înscris în mod fals mai multe extrase din registrul de evidență a contractelor de arendă, care atestau că firma administrată de fratele său ar deține terenuri agricole. Pe baza acestor documente falsificate, au fost obținute subvenții de la Agenția de Intervenții și Plăți în Agricultură pentru procurarea de utilaje și tehnică agricolă.

Instanța a admis acțiunea civilă depusă de AIPA și a dispus recuperarea integrală a prejudiciului adus, estimat la peste 815 mii de lei. Sechestrul aplicat anterior asupra bunurilor fostului primar a fost menținut.

Fostul primar și fratele său au negat acuzațiile pe toată durata procesului. Instanța a constatat vinovăția acestora în baza probelor administrate. Sentința este cu drept de atac.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...