Fost șef din STISC cere PCCOCS să ancheteze presupusul acces al unor străini la sistemele informatice ale statului, inclusiv la cele ale CEC, înainte de alegerile din 2025

Fostul șef al Direcției Securitate Cibernetică din cadrul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), Victor Tataru, a cerut procurorilor, într-un demers, să investigheze accesul neautorizat al unor cetățeni străini la sistemele informatice ale statului, inclusiv ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), înaintea alegerilor parlamentare din 2025. În sesizarea adresată PCCOCS, acesta indică implicarea unor persoane cu funcții de conducere din Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), scrie omniapres, cu trimitere la scrisoarea publicată de canalul de telegram Observatorul.

Astfel, potrivit lui Tătaru, directorul adjunct al STISC, Radu Vieru, cu sprijinul colonelului Vasile Golubei, șef adjunct al Direcției generale tehnologia informației din cadrul SIS, ar fi facilitat, începând cu august 2025, accesul la infrastructurile CEC, ale cheilor publice și de securitate cibernetică prin intermediul soluției CrowdStrike. Printre specialiștii străini a căror implicare a cerut să fie verificată se numără Stacey Lidgate, originară, potrivit sesizării, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Tataru afirmă că a refuzat să acorde acces administrativ unor cetățeni străini care s-au prezentat drept angajați ai unor servicii speciale.

„Am refuzat să dau curs unor solicitări similare, întrucât am considerat că acordarea accesului administrativ solicitat, în special la infrastructura Comisiei Electorale Centrale (CEC), în lipsa unei justificări corespunzătoare și a unei autorizări formale, putea genera riscuri grave pentru securitatea infrastructurii electorale, confidențialitatea datelor și integritatea procesului electoral”, se arată în document.

Într-o notă informativă din 1 august 2025, anexată sesizării, fostul funcționar a semnalat solicitările repetate ale unor angajați ai companiei Cysiam, inclusiv Stacey Lidgate, de a primi acces administrativ la sistemul SIEM. El a cerut atunci ca orice asemenea acces să fie autorizat în scris de conducere.

După ce a informat o subdiviziune de contrainformații a SIS despre aceste solicitări, Tataru susține că a fost supus unor presiuni timp de aproximativ șase luni, până la plecarea din funcție. De asemenea, el acuză o tentativă de fabricare a unui dosar penal împotriva sa, pe care o pune în legătură cu informațiile pe care afirmă că le deține despre posibile falsificări ale alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 2024.

Fostul șef de direcție cere examinarea circumstanțelor inclusiv din perspectiva unor eventuale infracțiuni de trădare de Patrie sau uzurpare a puterii de stat.

Sesizarea îl vizează și pe directorul STISC, Sergiu Manic, care, potrivit documentelor anexate, a solicitat în decembrie 2025 instalarea soluției CrowdStrike pe mașinile virtuale ale instituțiilor publice, găzduite pe platforma guvernamentală MCloud. Tataru cere verificarea drepturilor de acces și a posibilităților de administrare de la distanță.

Demersul a fost depus după atacul cibernetic din 22 octombrie 2026 asupra mai multor servicii publice digitale. STISC a anunțat că atacatorii au urmărit extragerea datelor personale ale cetățenilor. Tataru solicită verificarea unei eventuale legături între acest incident și accesul la infrastructura informatică reclamat în sesizare.

Redacția Omniapres a solicitat comentarii oficiale de la instituțiile vizate, inclusiv STISC și SIS, cu privire la acuzațiile formulate, autorizarea accesului specialiștilor străini și rolul persoanelor menționate în document.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...