
Fostul candidat la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, a sugerat, într-o postare pe Facebook, că ar putea candida la alegerile parlamentare din acest an. Deocamdată, nu este clar în ce formulă ar putea participa în viitorul exercițiu electoral. Acesta a criticat din nou, în termeni, duri, actuala guvernare.
„În fața noastră se află actuala guvernare – scăpată de sub orice control, fără limite morale, fără frâne europene, fără lesă și fără botniță. Cum să lupți împotriva unui astfel de regim? Să-i mobilizez din nou pe cetățeni, pentru a le spune, iarăși, că victoria ne-a fost interzisă? De aceea am decis că dacă intru în această luptă politică, nu o fac pentru a deveni încă un deputat într-o opoziție parlamentară neputincioasă, ci pentru a conduce cetățenii moldoveni spre o victorie pe care o merită”, a scris Stoianoglo.
Alexandr Stoianoglo a fost susținut, în cadrul alegerilor prezidențiale din toamna trecută, de Partidul Socialiștilor. În cadru scrutinului din trei noiembrie, fostul procuror general a pierdut în fața actualului președinte Maia Sandu.