UPDATE | Fostul judecător român Cristian Danileț neagă zvonul lansat de presa din România precum că ar fi fost numit într-o funcție la BNM

Fostul judecător Cristian Danileț a dezmințit informația publicată de presa din România precum că ar urma să dețină o funcție la Banca Națională a Moldovei, condusă în prezent de fostul senator român Anca Dragu. El a făcut această precizare într-o postare pe Facebook în care a infirmat „categoric această informație”.

În seara zilei de ieri, portalul profit.ro a scris, cu referire la surse bancare, că Danileț, care s-a pensionat recent din sistemul magistraturii din România, va merge la Banca Națională a Moldovei. Asta în condițiile în care acesta deține, de mai bine de un an, și cetățenia moldovenească, în urma unui decret semnat de președintele Maia Sandu, în noiembrie 2022.

Cristian Danileț, în vârstă de 48 de ani, este un fost magistrat român care a stârnit mai multe controverse, din cauza pozițiilor sale publice, dar și a unor postări pe TikTok, atipice pentru un judecător. Unul dintre scandalurile în care a fost vizat era legat de atitudinea sa față de pedofilie, pe care ar fi încercat să o disculpe, conform presei de peste Prut. Într-un comentariu pe internet, acesta concluziona că pedofilii nu sunt şi infractori în mod automat și se întreba retoric de ce este periculos un pedofil.

În 2021, Danileț el a fost exclus din magistratură, printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii din România, pentru niște postări pe TikTok, în care apare într-o postură considerată nedemnă pentru un judecător.

Ulterior însă, după mai multe procese de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restabilirea sa în funcție, cu precizarea că pentru abaterea care i s-a încriminat era suficientă o sancțiune disciplinară.

Cu toate acestea, el a decis să nu mai revină în sistemul judecătoresc din România și a a cerut să se pensioneze. La începutul acestui an, CSM i-a acceptat cererea și a înaintat preşedintelui Klaus Iohannis propunerea privind eliberarea sa din funcţie, prin pensionare. Acesta va beneficia de o pensie lunară în mărime de 16 000 de lei românești, echivalentul a aproximativ 3200 de euro sau în jur de 60 de mii de lei moldovenești.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...