
Fostul șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Alexandru Balan, a fost reținut luni de procurorii români ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), la Timișoara. Acesta este acuzat de trădare, după ce ar fi transmis secrete de stat ale României către KGB din Belarus.
DIICOT a transmis într-un comunicat de presă că suspectul, în vârstă de 47 de ani, a fost adus în România și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată.
SIS a confirmat reținerea într-un comunicat și a spus că operațiunea este rezultatul unei colaborări a Serviciul Român de Informații (SRI) cu instituții partenere din Cehia, Polonia, Ungaria, precizând că a luat și el parte.
„(…) în urma acțiunilor specifice derulate de către Serviciul Român de Informații, și în cooperare cu instituții partenere din Cehia, Polonia, Ungaria și Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, la 8 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, fost ofițer de rang înalt in cadrul SIS, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuat”, potrivit comunicatului SIS.
Ancheta se desfășoară sub egida Eurojust, agenția Uniunii Europene de cooperare în domeniul justiției penale, cu sediul la Haga.
Ofițerii Serviciului Român de Informații au transmis la rândul lor că activitatea specifică din acest caz „a fost una complexă”. SRI a precizat că această anchetă a fost realizată în parteneriat cu serviciile de informații partenere din Cehia, Polonia, Ungaria și că „în etapă finală a investigației” a beneficiat și de „sprijinul serviciului de informații din Republica Moldova”.
„SRI împreună cu partenerii săi naționali și internaționali va continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și va acționa cu fermitate în scopul apărării securității naționale”, a mai transmis SRI.