FOTO | Alertă nocturnă în raionul Râșcani. 300 de capre salvate dintr-un incendiu izbucnit la o fermă din satul Sângureni

Pompierii au reușit să salveze 300 de animale, noaptea trecută, dintr-un incendiu puternic izbucnit într-o gospodărie din satul Sângureni, raionul Râșcani, anunță IGSU, într-un comunicat de presă.

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut în jurul orei 01:20, după ce o construcție auxiliară destinată adăpostirii animalelor a luat foc. Patru echipaje de pompieri și salvatori au fost mobilizate la fața locului, unde au constatat că ardea acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 1 400 m².

Datorită intervenției prompte, echipele IGSU au reușit să evacueze animalele, dar și o butelie de gaz, prevenind o posibilă explozie și extinderea incendiului. După mai multe ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat către ora 07:28.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, acoperișul adăpostului a ars în proporție de 90%. Din fericire, nu au fost raportate victime. Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...