
Biserica „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din satul Gotești, protopopiatul Cantemirului și Tigheciului, a fost sfințită ieri, 10 octombrie, de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul lăcaș aparține Mitropoliei Basarabiei și a fost construit de la zero, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României și a mai multor oameni de bună credință.
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din satul Gotești, veche așezare românească menționată în acte la 1609, a luat ființă în anul 2021, ca urmare a intensificării lucrării pastoral-misionare din eparhie, la solicitarea credincioșilor care și-au dorit în localitatea lor o biserică sub omoforul Bisericii-Mamă, Mitropolia Basarabiei, aflată sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române.
Piatra de temelie a fost pusă în februarie 2022, în ziua praznicului Întâmpinării Domnului, după ce, cu doi ani înainte, Episcopia Basarabiei de Sud a procurat terenul de la familia Strohoteanu.
Slujba de sfințire a fost săvârșită în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea la București a moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, fiind oficiată de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, cu Preasfințitul Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal și Preasfințitul Macarie de Glavinitsa, Episcop vicar al Mitropoliei de Ruse, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului.
La eveniment au mai participat reprezentanți ai Guvernului României, Secretariatului de Stat pentru culte, ai Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, ai autorităților centrale și locale din Republica Moldova și a unui număr mare de credincioși.
Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit acestei comunități un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, acesta fiind așezat spre închinare în biserica parohială.
„Cu prilejul sfinţirii noii biserici din satul Goteşti, îl felicităm pe Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră atât pentru lucrarea edilitară, de construcţie a bisericii, cât şi pentru lucrarea duhovnicească, desfăşurate aici cu multă osteneală şi iubire jertfelnică. Adresăm felicitări şi părintelui paroh, Sebastian-Ionuţ Barbălată şi îi conferim, ca semn al preţuirii şi binecuvântării noastre, Ordinul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou pentru clerici”, se spune în mesajul transmis de Patriarhul Daniel.



























