FOTO | Consulatele R. Moldova la Chicago și Sacramento, inaugurate oficial. Moldovenii și americanii, uniți în hore la ceremonii

Consulatele R. Moldova la Chicago și Sacramento au fost inaugurate, sâmbătă, în cadrul unor ceremonii oficiale. La Chicago s-au adunat peste o sută de moldoveni stabiliți în SUA, demnitari americani și o delegație a R. Moldova, condusă de șeful legislativului, Igor Grosu. La rândul său, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a mers la inaugurarea misiunii consulare de la Sacramento, acolo unde ceremonia a fost una mai modestă.

Inaugurările au avut loc la mai bine de două săptămâni de la aprobarea la Guvern a deschiderii celor două consulate din SUA. La Chicago, ceremonia a fost marcată de tăierea panglicii de către primarul orașului Naperville, aflat la câțiva kilometri de Chicago, gest simbolic prin care demnitarul a vrut să sublinieze sprijinul autorităților locale pentru comunitatea de imigranți. Moldovenii și invitații americani prezenți la eveniment s-au prins și într-o horă.

„M-am bucurat să văd că la mii kilometri distanță de țară, moldovenii demonstrează că pot reuși oriunde, fără să-și uite rădăcinile. Horele, iile și solidaritatea lor sunt dovada vie că avem tradiții frumoase, indiferent de distanță. La evenimentul de la Chicago m-am simțit ca acasă, m-am simțit mândru de oamenii noștri care sunt oameni muncitori, respectați, implicați în viața socială și – cel mai important – sunt uniți”, a declarat Igor Grosu.

Iar ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a participat la ceremonia de inaugurare a Consulatului de la Sacramento, California, alături de ambasadorul în SUA, Viorel Ursu. Evenimentul a fost unul mai modest, în cadrul căruia Popșoi a precizat că noua misiune va deservi diaspora din vestul SUA și va oferi servicii rapide, fără ca moldovenii să fie nevoiți să călătorească la distanțe mari.

„Consulatul General, care va fi condus de Maxim Arghir, va oferi o gamă largă de servicii, precum eliberarea și reînnoirea pașapoartelor moldovenești, servicii notariale și acte de stare civilă, asistență pentru cetățenii moldoveni aflați în situații de urgență, promovarea relațiilor economice și culturale dintre Moldova și SUA”, a precizat Mihai Popșoi.

Amintim că, în data de 19 martie, Guvernul a numit șefii celor două consulate generale noi deschise în Chicago și Sacramento. Misiunea de la Chicago, statul Illinois, este condusă de fostul ministru consilier în cadrul Ambasadei SUA de la Washington, Anton Lungu, funcție pe care o deținea din august 2023, iar consul general la Sacramento, California, a fost numit Maxim Arghir, care până acum a condus Consulatul R. Moldova de la Padova, Italia, misiune cu cele mai multe solicitări de servicii.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...