Încă un partid românesc își consolidează pozițiile pe scena politică din Republica Moldova. Este vorba despre Partidul Național Liberal (PNL), reprezentant al coaliției de guvernare de la București, care și-a constituit la Chișinău organizația de seniori. În fruntea noii structuri a fost ales Vlad Darie, fost deputat în primul Parlament.
La eveniment au fost prezenți președintele PNL Diaspora, europarlamentarul Rares Bogdan, dar și președintele PNL Diaspora Republica Moldova, secretarul de stat Adrian Dupu, alături de peste 50 de delegați membri ai formațiunii.
Din PNL Diaspora Republica Moldova fac parte 15 deputați din Parlamentul care a votat Independența, foști miniștri și înalți demnitari, profesori universitari, avocați, și mulți alții cu o bogată experiență, anunță formațiunea într-un comunicat.
„Crearea unei organizații a seniorilor în interiorul PNL întărește filiala prin atragerea unor oameni de mare valoare, respectați în societate și care prin experiența lor vor putea susține cauza național liberală. PNL își consolidează astfel poziția de principal partid românesc din Republica Moldova”, se mai spune în comunicatul publicat pe Facebook.








