FOTO | Național-liberalii români, reuniți la Chișinău. Conducerea PNL din România s-a întâlnit cu reprezentanții săi din R. Moldova

Biroul Politic al PNL Diaspora din Republica Moldova s-a întrunit, în această dimineață, la Chișinău. Evenimentul a fost prezidat de conducerea de vârf a partidului – liderul formațiunii Nicolae Ciucă, președintele organizației Diaspora, Rareș Bogdan, liderul filialei locale, Adrian Dupu, europarlamentarul Siegfried Mureșan şi secretarul internațional al PNL, Mihaela Paraschiv.

La întâlnire au participat și o parte din primarii PNL din stânga Prutului, conducători de municipii, oraşe, comune şi sate, care vor coordona organizațiile raionale și regionale. În cadrul reuniunii s-a discutat despre situația politică din România și Republica Moldova și despre strategia PNL pentru alegerile din acest an.

De menționat că PNL a câștigat în Republica Moldova ultimele trei rânduri de alegeri, iar organizația locală își propune să aibă aceleași rezultate și în acest an.

Președintele Nicolae Ciucă le-a mulțumit liberalilor din stânga Prutului pentru toată munca depusă, pentru că reprezintă un exemplu pentru celelalte organizații din afara granițelor României și i-a asigurat de toată susținerea sa.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram