
Noua componență a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului a fost constituită oficial marți, 16 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate la Centrul Eparhial Chișinău. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și de Mitropolit al Basarabiei.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”, de către clericii cu cea mai mare vechime în preoție dintre membrii noii Adunări Eparhiale. Ulterior, un sobor de preoți a oficiat slujba de Te Deum, în prezența Mitropolitului Teofan și a Preasfințitului Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.
Ședința de constituire s-a desfășurat în Sala „Mitropolit Gurie Grosu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan. În cadrul lucrărilor au fost validați membrii aleși ai Adunării Eparhiale pentru noul mandat și au fost desemnați reprezentanții Arhiepiscopiei Chișinăului în Adunarea Națională Bisericească pentru perioada 2026-2030.
Totodată, au fost numiți membrii Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului, precum și membrii Consistoriului Eparhial și ai Consistoriului Mitropolitan.
Potrivit reprezentanților Mitropoliei Basarabiei, constituirea noii Adunări Eparhiale marchează începutul unui nou ciclu de activitate administrativă și pastorală, într-un context de consolidare instituțională și dezvoltare a activităților misionare și sociale desfășurate de Biserica Ortodoxă Română în Republica Moldova.
La finalul întâlnirii, Mitropolitul Teofan a mulțumit clericilor și mirenilor pentru implicarea lor în viața Bisericii și i-a îndemnat să continue cu aceeași dăruire lucrarea desfășurată în comunitățile pe care le reprezintă.
Amintim că, zilele trecute, au fost constituite noile Adunări Eparhiale ale celor două episcopii ale Mitropoliei Basarabiei, Episcopia de Bălți și Episcopia Basarabiei de Sud.










