
O nouă biserică românească a Mitropoliei Basarabiei, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, va fi construită în următorii ani pentru credincioșii din orașul Sângerei. Piatra de temelie a viitorului lăcaș a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Antonie, episcopul de Bălți, în cadrul unei slujbe oficiate împreună cu un sobor de preoți de pe ambele maluri ale Prutului.
Hrisovul de sfinţire a pietrei de temelie, în care se menționează „dorința firească a românilor din orașul Sângerei de a avea o biserică a lor în cadrul Bisericii mame – Patriarhia Română”, a fost citit de către preotul Dorian Revenco, protopopul de Bălți.
Cel mai mare susținător al acestei inițiative este fostul director al Gimnaziului „Anton Crihan” din Sângerei, Petru Gherman, iar terenul a fost vândut Episcopiei de Bălți, la un preț cu mult sub valoarea de pe piață, de către Elena Condrea.
„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, terenul, a fost achitat cu bani veniți de la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României și cu ajutorul oferit de protopopiatul Hârlău (protopop – PC Pr. Victor Pâslariu). Prin implicarea directă a domnul Petru Gherman și susținerea domnului Nicolae Melinte, șef Direcția Educație Sângerei, în data de 04 iunie 2023, a fost organizată parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din or. Sângerei, comunitate în cadrul Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei. Prin decizie chiriarhală paroh al comunității „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Sângerei a fost numit PC Părinte Protoiereu Andrian Agapi”, se menționează într-un comunicat al Episcopiei de Bălți.







Pietrele, în cele patru laturi ale noului lăcaș, au fost așezate de PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, Excelența Sa domnul Adrian-Mihail Tican, Gerant interimar, Consulatul General al României la Bălți, PCuv. Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, starețul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iașilor, Igor Curca, șef adjunct Oficiul Teritorial Bălți, Cancelaria de Stat, domnul Arcadie Covaliov, primarul orașului Sângerei, PC Părinte Protoiereu Andrian Agapi, parohul comunității „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Sângerei, domnul Petru Gherman și domnul Nicolae Melinte, șef Direcția Educație Sângerei.
Precizăm, comunitatea „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din orașul Sângerei a obținut statut de persoană juridică, fiind înregistrată la Agenția Servicii Publice, în iunie 2023.