
O expoziție fotografică de excepție a fost inaugurată miercuri, 15 aprilie, la Muzeul Național de Artă din Chișinău. Instantaneele, realizate de fotograful Dumitru Corduneanu, surprind momente speciale din timpul celebrării celui mai important praznic ortodox, Învierea Domnului, în inima creștinătății, Ierusalim, precum și în Lalibela, Etiopia, unde există una dintre cele mai vechi și fascinante comunități creștine din lume.
Expoziția, denumită generic „O sută de căi tăcute. Paștele la Ierusalim și Lalibela”, a fost organizată sub îndrumarea renumitului artist fotograf Mihai Potârniche și conține zeci de imagini în format mare, care scot în evidență oamenii și emoția de pe chipurile lor, precum și frumusețea acelor locuri îmbibate de istorie și trăire duhovnicească.
Aceasta va rămâne deschisă pentru vizitatori până în data de 17 mai, iar intrarea este liberă.
La inaugurare, alături de autor și curatorul său, au mai participat ministrul Culturii, Cristian Jardan, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea, și părintele Manole Brihuneț, cunoscut atât pentru activitatea sa pastorală, cât și pentru cea academică și de cercetare a patrimoniului bisericesc, care și-au exprimat susținerea și admirația pentru acest proiect, menționând talentul și spiritul de observație al autorului.
La rândul său, Dumitru Corduneanu le-a povestit celor prezenți cum a ajuns să realizeze aceste fotografii de colecție, dar și emoțiile trăite alături de miile de pelerini pe care i-a surprins în imagini, remarcând lumina și profunzimea din privirile și de pe fețele lor, care emană o trăire cu totul specială, în contextul acestei mari și importante sărbători creștine.
„Vă puteți opri în fața fiecărei fotografii și vă puteți imagina că sunteți chiar acolo, În Ierusalim, în Lalibela. Acolo unde Paștele de pe pământ este oglinda celui din cer. Unde cele o sută de căi tăcute luminează”, susține autorul în broșura de prezentare.
Fotograful s-a mai destăiunuit că, inițial, punea accent mai mult pe peisaje, însă ulterior a descoperit că adevărata frumusețe naturală, care dă viață fotografiei, vine anume de la oameni, deoarece e singura care nu are formă statică. Așa a ajuns să caute anume astfel de imagini și să surprindă diversitatea umană, în cele mai uimitoare ipostaze. El a mai subliniat că cele mai reușite fotografii sunt cele care nu sunt regizate, iar protagoniștii nu pozează, deoarece reflectă naturalețea și autenticitatea, chiar dacă deseori e complicat să pozezi oameni fără știrea și acodul lor.
Dumitru Corduneanu este născut în Chișinău, iar studiile universitare le-a făcut în Timișoara, fiind fondator și primul președinte al Organizației Studenților Basarabeni din acest centru universitar și unul dintre cei mai proeminenți lideri studențești de la începutul anilor 2000.
După absolvirea Universității de Vest din Timișoara, s-a mutat la București, unde a făcut studii post-universitate, ca, după aceea, să dezvolte o afacere în domeniul medical. Ulterior s-a mutat cu traiul la Londra, devenind între timp un prosper om de afaceri.
Pasiunea pentru fotografie i-a apărut mai târziu și l-a motivat să călătorească foarte mult, în cele mai exotice locuri din lume, de unde a adunat o arhivă impresionantă de imagini.









