
Primăria Chișinău a demarat lucrările de reparație a drumurilor deteriorate în urma gerului și precipitațiilor din această iarnă, care au provocat apariția unui număr mare de gropi în carosabil.
Potrivit autorităților municipale, echipele de drumari intervin în prezent în zona centrală a orașului, unde se execută lucrări de plombare cu beton asfaltic rece. Este vorba despre str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și în zona Viaductului.
Intervenții similare au loc și în celelalte sectoare ale orașului, inclusiv pe Calea Moșilor, str. Aleco Russo și str. Bucovinei, precum și pe alte artere unde starea carosabilului necesită reparații urgente.
Municipalitatea precizează că aceste lucrări reprezintă o soluție temporară, necesară în condițiile actuale de temperatură. Reparațiile capitale, cu asfalt fierbinte, vor fi efectuate după stabilizarea vremii și creșterea temperaturilor.
Autoritățile îi îndeamnă pe conducătorii auto să circule cu prudență și să evite, pe cât posibil, zonele unde se desfășoară lucrări de reparație.








