Lucrările de reabilitare a celei mai aglomerate și importante artere din sectorul Botanica al Capitalei, bd. Decebal, sunt pe ultima sută de metri. După asfaltarea în întregime a bulevardului, acum sunt făcute ultimele lucrări pe carosabil, în zonele pietonale, a parcărilor, de instalare a mobilierului urban și de amenajare a scuarurilor.
Primăria Chișinău precizează că, pe parcursul proiectului, paralel, au fost reparate și multe străzi adiacente și intrările în curțile din preajmă.
Proiectul de reabilitare a bd. Decebal a început încă din 2023, cu reabilitarea trotuarelor de pe porțiunea dintre strada Trandafirilor și bd. Dacia. Din iarna trecută deja au început ample lucrări și pe zonele pietonale de pe segmentul dintre Iuri Gagarin și Trandafirilor, așa încât din luna iunie artera a început, treptat, să fie asfaltată. De asemenea, a fost modernizat iluminatul public și semafoarele și au fost create „insule de refugiu” pentru pietoni pe trecerile cu flux mare de traversări.