Senatul Universității de Stat din Moldova (USM) i-a conferit titlul onorific de „Doctor Honoris Causa” rectorului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesorul universitar Tudorel Toader. Distincția i-a a fost înmânată astăzi, 20 februarie, în cadrul ședinței Senatului USM.
Ședința solemnă de decernare a titlului Doctor Honoris Causa a fost deschisă de către rectorul USM, Igor Șarov, care a menționat bunele relații de colaborare dintre USM și UAIC, parteneriate care s-au dezvoltat inclusiv datorită implicării personale a conducătorului universității ieșene.
„Această distincție reprezintă recunoașterea de către USM a meritelor deosebite ale dr. Tudorel Toader, teoretician și practician de marcă al Științelor penale, personalitate care a contribuit şi contribuie în mod semnificativ la formarea a zeci de generaţii de profesioniști ai dreptului românesc”, se spune într-un comunicat emis de instituție.
La rândul său, Tudorel Toader și-a exprimat recunoștința senatorilor USM, pentru acordarea acestei înalte distincții academice.
„Prin această prestigioasă distincție, USM își consolidează capitalul științific, evidențiind angajamentul pentru dezvoltarea educației și cercetării”, se mai spune în comunicat.
Profesorul Tudorel Toader a înfiinţat Elsa Moldova, Patrulaterul Facultăţilor de Drept din Iaşi – Chişinău – Bălţi şi Cahul, competiţie ştiințifică, sportivă şi culturală între studenţii celor patru facultăţi. În calitate de rector al UAIC, el a susţinut promovarea studiilor pentru diplomele duble, precum şi înfiinţarea de noi specializări universitare, la extensiile pe care UAIC le are la Universitatea de Stat din Moldova și la alte instituții de învățământ superior din țară.