FOTO | Un strop de lumină de Paște. Asociația Investitorilor Români, cu daruri de peste un milion de lei pentru cel puțin 1000 de oameni din R. Moldova

Peste 1000 de oameni care îndură lipsuri, din 11 localități din nordul Republicii Moldova, au primit în dar, în preajma sfintelor sărbători de Paște, ajutoare materiale din partea Asociației Investitorilor Români în Republica Moldova. Darurile au fost transmise beneficiarilor alături de reprezentanții Consulatului României din Bălți și împreună cu Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălți al Mitropoliei Basarabiei.

Coletele, în valoare totală de peste un milion de lei conțineau peste 3 000 de articole de încălțăminte, îmbrăcăminte și alte cadouri de Paște. Beneficiarii sunt de toate vârstele, de la copii, până la oameni în etate, anunță asociația, într-o postare pe Facebook.

„Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, împreună cu  Consulatul General Al României La Bălţi și Episcopia de Bălți, a adus mai aproape de oameni spiritul Învierii și al generozității. Peste 1.000 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 10 și 70+ ani, au primit nu doar sprijin material, ci și un mesaj de speranță, grijă și solidaritate. Prin astfel de acțiuni demonstrăm că doar împreună putem construi punți de suflet și sprijin real în comunitate”, se spune în postare.

Recent, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova a împlinit șapte ani de activitate în stânga Prutului. Cu o cifră de afaceri de peste un miliard de euro, membrii asociației acoperă aproape tot palierul investițional din Republica Moldova, de la producție, comerț, transport, finanțe și bănci, energie, servicii juridice până la protecția mediului și sănătate. În cei peste șapte ani de activitate, prin intermediul AIR, în Republica Moldova au fost investite peste 230 de milioane de euro și au fost create peste 12 mii de locuri de muncă.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...