Asociația Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA) și-a desfășurat cea de-a 115-a Adunare Generală, într-un loc special, în acest an. Este vorba despre satul Feștelița, din raionul Ștefan Vodă, localitate situată în sud-estul Republicii Moldova.
La evenimentul, desfășurat între 25 şi 28 august 2023, au participat delegați din tot spațiul românesc, „de la Tisa până la Nistru”, potrivit publicației Ziarul Lumina, din România. Gazda evenimentului a fost primarul satului Feștelița, Nicolae Tudoreanu.
Deschiderea lucrărilor a început cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care a a făcut o scurtă prezentare a istoriei Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia
„Unitatea și solidaritatea dintre frați contribuie la promovarea unității și a tradițiilor românești și creștinești, la bunăstarea și la apropierea dintre instituții și persoane, dintre românii de o parte și de alta a Prutului”, a menționat Episcopul Veniamin.
Pe parcursul a trei zile, participanții au fost prezenți la o sesiune de comunicări despre parcursul celor 162 de ani de la înființarea ASTRA, a fost prezentată placheta „Gheorghe Moga, amintiri și mărturisiri adevărate din viața unui simplu muritor”, cu o prefață semnată de părintele Constantin Necula, apărută la Editura Agnos, Sibiu, 2023.
Cea de-a doua zi a debutat cu Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și apoi au fost pomeniți eroii celui de-Al Doilea Război Mondial, care odihnesc în cimitirul Feștelița. Prin grija primarului de aici, aflat la al cincilea mandat, au fost identificați 22 de eroi din cei 44 care odihnesc în cimitirul eroilor din comună. Între altele, așezarea „inteligentă energetic” și-a dus numele ca fiind prima și singura localitate independentă energetic din Republica Moldova, prin instalarea unui parc de panouri fotovoltaice, care asigură iluminatul la instituțiile publice, iar din surplusul de energie se achită contravaloarea facturilor pentru iluminatul public stradal.
Actuala ASTRA își revendică continuitatea din istorica ASTRA, înființată la 1861 de Mitropolitul Andrei Șaguna, astăzi Sfânt în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu dată de prăznuire 30 noiembrie, în aceeași zi cu Sfântul Andrei, Apostolul Românilor. Mitropolitul Andrei Șaguna (1808-1873) este și primul președinte al ASTRA, care a trezit spiritul național al românilor din Ardealul aflat sub austro-ungari.