
Bustul basarabeanului Vasile Stroescu, primul președinte de onoare al Parlamentului României Mari, a fost dezvelit luni la Palatul Parlamentului din București, în cadrul unei ceremonii religioase oficiate de PS Varlaam Ploieșteanul, episcopul-vicar al Patriarhiei Române.
Monumentul, realizat din bronz și amplasat în zona Muzeului Camerei Deputaților, a fost donat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, care a suportat costurile de realizare, transport și montaj. Evenimentul a fost organizat la inițiativa unor parlamentari PSD, în colaborare cu Asociația Monumentum din Republica Moldova și alte câteva organizații culturale și civice de pe ambele maluri ale Prutului.
După ceremonia de dezvelire a avut loc un simpozion dedicat personalității lui Vasile Stroescu, desfășurat sub auspiciile Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO. La dezbateri au participat parlamentari, academicieni, istorici, reprezentanți ai administrației publice și ai mediului cultural din România și Republica Moldova.
În intervenția sa, episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a evidențiat contribuția lui Vasile Stroescu la susținerea educației, culturii și vieții religioase românești din Basarabia și Transilvania, subliniind rolul său în consolidarea conștiinței naționale românești.
La rândul său, senatorul Ionel Carp a calificat evenimentul drept unul istoric, apreciind că amplasarea bustului în Palatul Parlamentului reprezintă un gest de recunoaștere a contribuției lui Stroescu la edificarea României Mari.
Potrivit organizatorilor, inaugurarea monumentului constituie un act de recuperare a memoriei unei personalități marcante a istoriei naționale și un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți filantropi români ai începutului de secol XX.
Născut în Basarabia, Vasile Stroescu (1845-1926) a fost jurist, om politic și mare mecena al culturii române. El a deschis, în 1 decembrie 1919, lucrările primului Parlament al României Întregite și și-a dedicat o mare parte din avere susținerii școlilor, bisericilor și instituțiilor culturale românești din provinciile istorice. În anul 1910 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.











