Ministrul delegat pentru afaceri digitale din Franța, Clara Chappaz, a anunțat că guvernul își acordă un termen de trei luni pentru a mobiliza partenerii europeni în vederea adoptării unui acord care să oblige rețelele de socializare să verifice vârsta utilizatorilor. În lipsa unui consens la nivel european, Franța va acționa unilateral și va impune sancțiuni platformelor care nu respectă această regulă, transmite BFMTV.
„Rețelele de socializare, înainte de vârsta de 15 ani, sunt interzise”, a declarat Chappaz într-un interviu acordat publicației La Tribune, reiterând linia promovată de președintele Emmanuel Macron încă din iunie 2024, când a cerut interzicerea telefoanelor pentru copiii sub 11 ani și a accesului la rețele sociale pentru cei sub 15 ani.
Ministrul a precizat că Franța va încerca să formeze o coaliție cu state precum Spania, Grecia și Irlanda pentru a convinge Comisia Europeană să acționeze în baza legislației existente, precum Legea privind serviciile digitale, dar și să adopte noi reguli care să oblige platformele să verifice vârsta la crearea unui cont.
„Dacă nu ajungem la o concluzie până la începutul anului școlar, Franța își va asuma responsabilitatea. În absența unui acord european, vom acționa la nivel național”, a avertizat Clara Chappaz, menționând că se vor aplica sancțiuni similare celor impuse site-urilor pentru adulți care nu respectă legislația privind vârsta utilizatorilor.
Ea a invocat precedentul din martie 2025, când autoritatea franceză de reglementare digitală, Arcom, a început să blocheze accesul la site-uri pornografice care nu verifică dacă utilizatorii au peste 18 ani.
„Mâine, vreau ca același lucru să se aplice și rețelelor sociale care permit accesul copiilor sub 15 ani”, a punctat ministrul.
Franța urmează astfel exemplul Spaniei, care în iunie 2024 a adoptat o lege ce interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. Inițiativa vine în contextul creșterii îngrijorărilor privind impactul rețelelor asupra sănătății mintale a tinerilor și a expunerii lor excesive la ecrane.
De asemenea, săptămâna trecută, Guvernul grec a lansat „Kids Wallet”, o aplicație mobilă administrată de stat care permite părinților să monitorizeze timpul petrecut de copiii lor în fața ecranelor și să le verifice vârsta pe platformele digitale și rețelele sociale.
Ministrul guvernării digitale, Dimitris Papastergiou, a declarat că aplicația reprezintă „un instrument puternic” pentru protejarea copiilor în mediul online. Utilizarea aplicației este voluntară, iar vârsta de la care nu mai este necesar acordul părinților a fost stabilită la 15 ani.
Inițiativa vine pe fondul preocupărilor legate de expunerea tinerilor la conținut online inadecvat, în contextul în care 58,6% dintre copiii greci cu vârste între 9 și 12 ani folosesc rețele sociale zilnic, potrivit unui studiu realizat în 2024.