Franța, zguduită de proteste violente. Mii de persoane reținute, zeci de polițiști răniți și clădiri istorice incendiate. Acoperișul unei primării s-a prăbușit

Franța a fost cuprinsă sâmbătă de proteste de amploare, care au degenerat în confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine în Paris și în numeroase alte orașe. Peste 1.200 de persoane au fost reținute, iar 150 de polițiști și jandarmi au fost răniți. Mai multe clădiri istorice au fost incendiate, magazine au fost jefuite, iar la Limoges, un incendiu puternic a provocat prăbușirea unei părți a acoperișului primăriei. Un manifestant și-a pierdut o mână în urma exploziei unei grenade folosite de poliție, relatează France 24.

Potrivit autorităților franceze, aproximativ 550.000 de persoane au participat la manifestațiile organizate la nivel național, în timp ce organizatorii au estimat numărul participanților la aproximativ 800.000.

Protestele, la care s-au alăturat membri ai mișcării „Vestele Galbene”, sindicate, elevi și studenți, au fost organizate pe fondul nemulțumirilor provocate de creșterea costului vieții, inflație și deteriorarea condițiilor din sistemul de învățământ și din alte servicii publice.

În capitala Paris, zeci de mii de persoane au ieșit în stradă, scandând lozinci împotriva președintelui Emmanuel Macron și cerând demisia acestuia. Deși manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, spre seară au izbucnit confruntări violente, în special în zona Place de la République.

Grupuri de tineri mascați au aruncat cu obiecte și materiale pirotehnice spre polițiști, iar forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Mai multe automobile și clădiri au fost incendiate, inclusiv barul La Barrique, iar numeroase magazine au fost vandalizate și jefuite.

Unele dintre cele mai grave distrugeri au fost înregistrate în orașul Limoges, unde sediul istoric al primăriei a fost cuprins de flăcări. Incendiul s-a extins la acoperișul clădirii, provocând prăbușirea parțială a acestuia. Turnul istoric al imobilului a fost, de asemenea, grav afectat de incendiu.

Clădirea, inaugurată în 1883, reprezintă unul dintre monumentele arhitecturale importante ale orașului. Prefectul departamentului Haute-Vienne, Maurice Barate, a declarat că imobilul este în mare parte distrus.

Potrivit relatărilor din presa franceză, incidentele au început după ce persoane mascate au incendiat un automobil al poliției municipale, au spart geamurile primăriei și au pătruns în interior, unde au provocat un incendiu.

La Lyon, un alt incendiu a distrus clădirea istorică în care funcționa biroul de informare turistică. Primarul Grégory Doucet a descris incidentul drept o tragedie pentru patrimoniul orașului. Potrivit poliției locale, persoane ostile ar fi împiedicat inițial pompierii să intervină în siguranță.

La Marsilia și Lille, protestatarii au pătruns cu forța în sedii ale administrațiilor municipale, provocând distrugeri. Zeci de magazine au fost jefuite, inclusiv un magazin Hermès din Marsilia și un magazin Apple din Lille.

Incidente violente și acte de vandalism au fost raportate și în Grenoble, Avignon, Pau, Montpellier, Valence, Bordeaux și alte orașe.

Un incident deosebit de grav s-a produs la Saint-Étienne, unde un manifestant și-a pierdut o mână în urma exploziei unei grenade de dispersare utilizate de poliție. Un incident similar a avut loc pe 5 octombrie, la Lens, când un adolescent de 15 ani a suferit aceeași traumă în timpul unui protest.

Premierul francez Sébastien Lecornu a anunțat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bilanț provizoriu de aproximativ 1.200 de persoane reținute și 150 de membri ai forțelor de ordine răniți. Șeful Guvernului a condamnat violențele și a acuzat grupuri radicale că au folosit manifestațiile pentru a ataca instituțiile statului și a comite acte de vandalism.

Președintele Emmanuel Macron a avertizat că persoanele responsabile de incendieri, jafuri și atacuri asupra instituțiilor publice vor fi urmărite penal și pedepsite conform legii.

Protestele au provocat și reacții din partea opoziției. Marine Le Pen a condamnat violențele și a acuzat grupările de extremă stângă că au deturnat revendicările manifestanților.

La rândul său, liderul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, a criticat intervențiile poliției, dar și actele de vandalism și jafurile comise în timpul manifestațiilor.

Valul de proteste a început în urmă cu câteva săptămâni, fiind alimentat inițial de nemulțumirile elevilor și studenților față de lipsa profesorilor și degradarea infrastructurii școlare. Guvernul francez a promis angajarea a 3.000 de profesori suplinitori, însă manifestațiile au continuat și s-au extins.

La protestele de sâmbătă s-au alăturat și membrii mișcării „Vestele Galbene”, cunoscută pentru demonstrațiile de amploare declanșate în 2018 împotriva creșterii taxelor la carburanți și a costului vieții.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...