Friedrich Merz cere independența Europei față de SUA după victoria conservatorilor în alegerile din Germania

Friedrich Merz, liderul creștin-democraților germani și cel mai probabil viitor cancelar, a subliniat imediat după victoria în alegerile de duminică că dezvoltarea unei „capacități autonome de apărare europeană” reprezintă o „prioritate absolută”, ca alternativă la „NATO în forma sa actuală”.

„Europa trebuie să își asigure independența față de Statele Unite”, a afirmat Merz, după ce opoziția conservatoare a obținut victoria în alegeri, scrutin marcat și de o creștere semnificativă a sprijinului pentru AfD.

Merz, lider al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), a obținut 28,6% din voturi, alături de partidul-soră CSU, conform rezultatelor oficiale preliminare. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), a devenit a doua forță politică a țării, cu un scor record de 20,8%. Cu toate acestea, formațiunea rămâne izolată politic, celelalte partide menținând un „zid de protecție” împotriva sa.

Social-democrații cancelarului Olaf Scholz (SPD) au suferit o înfrângere usturătoare, obținând doar 16,4%, în contextul prăbușirii guvernului de coaliție „semafor”. În 2021, SPD câștigase alegerile cu 25,7%.

Merz a declarat că una dintre prioritățile sale este întărirea Europei, astfel încât aceasta să devină independentă de SUA.

„Cel puțin după declarațiile recente ale lui Donald Trump, este clar că actuala administrație americană este în mare parte indiferentă față de soarta Europei”, a afirmat el.

Victoria CDU vine într-un context tensionat, marcat de temeri legate de imigrație, economie și revenirea lui Trump la Casa Albă. Merz a criticat, de asemenea, intervenția „drastică și inacceptabilă” a Washingtonului în campania electorală din Germania, comparând-o cu influența Rusiei și a lui Elon Musk, scrie CNN.

„Suntem sub o presiune masivă din două direcții, iar prioritatea mea este unitatea Europei”, a spus el.

Prezența la vot a fost de 82,5%, în creștere față de 76,4% în 2021. Totuși, sistemul electoral german face dificilă guvernarea de către un singur partid. Deși CDU a câștigat, Merz trebuie să negocieze o coaliție.

AfD rămâne exclusă de la orice alianță guvernamentală, iar CDU ar putea apela la SPD sau la Verzi pentru a forma un guvern stabil. Negocierile ar putea dura săptămâni, prelungind incertitudinea politică în Germania.

Liderii europeni au reacționat rapid la rezultatele alegerilor. Premierul britanic Keir Starmer a declarat că dorește să consolideze relațiile cu viitorul guvern german, iar președintele francez Emmanuel Macron a subliniat necesitatea unei Europe „puternice și suverane”.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...