
Ministerul Energiei al Republicii Moldova și Centrul Național de Management al Crizelor anunță că vremea severă din ultimele ore a provocat avarii la unele linii electrice aeriene de interconexiune de 400 kV, însă consumatorii finali continuă să fie alimentați cu energie electrică.
Potrivit autorităților, în urma precipitațiilor abundente și a descărcărilor electrice intense, au fost afectate liniile electrice Vulcănești – Isaccea și Vulcănești – MGRES.
Specialiștii Î.S. „Moldelectrica” au identificat deja defecțiuni pe linia Vulcănești – MGRES, iar echipele operative intervin în regim continuu pentru înlăturarea avariei și restabilirea funcționării acesteia în cel mai scurt timp. În paralel, sunt efectuate verificări tehnice și pe alte elemente ale rețelei afectate de condițiile meteorologice extreme.
Autoritățile subliniază că, în pofida incidentelor produse în rețeaua de transport, consumatorii nu au fost deconectați de la energia electrică. Potrivit instituțiilor responsabile, Sistemul Electroenergetic Național funcționează în continuare în regim controlat și stabil, datorită intervențiilor operative ale dispecerilor și echipelor tehnice.
În prezent, întreg personalul operativ al Î.S. „Moldelectrica” este mobilizat pentru reconectarea și sincronizarea în condiții de siguranță a liniilor de 400 kV și pentru menținerea stabilității sistemului electroenergetic.
Totodată, autoritățile au făcut apel către populație să utilizeze energia electrică în mod rațional, în special în orele de vârf, pentru a evita suprasolicitarea rețelei și eventuale perturbări suplimentare.