Furtuni violente în România. Patru morți în Delta Dunării, alți trei în Suceava. Peste 2.000 de oameni afectați de inundații

România se confruntă cu efectele grave ale vremii extreme. Luni seara, o ambarcațiune cu 14 persoane la bord s-a răsturnat în Golful Musura, pe Brațul Sulina, în Delta Dunării, în timpul unei furtuni violente. Patru oameni, printre care și un copil, și-au pierdut viața în tragedie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea, doar șase pasageri purtau veste de salvare și au reușit să ajungă la mal. Ceilalți au fost dați dispăruți sau au fost găsiți decedați în orele următoare. Operațiunile de salvare au fost îngreunate de vremea severă. Alături de echipele ISU și structurile navale, localnici din zonă au intervenit cu propriile ambarcațiuni pentru a ajuta la căutări.

Identitatea victimelor nu a fost deocamdată făcută publică. Autoritățile tratează cazul cu discreție și au anunțat că vor comunica mai multe informații în cursul anchetei.

În același timp, județele Suceava și Neamț sunt grav afectate de inundații. Trei persoane au murit în localitatea Neagra, orașul Broșteni (Suceava), după ce au fost surprinse de viituri. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), peste 2.000 de persoane au fost afectate. Dintre acestea, 205 au fost salvate, inclusiv 120 evacuate cu elicoptere SMURD.

Orașul Broșteni și comunele Ostra, Stulpicani, precum și satele din jur, au suferit distrugeri semnificative. Râul Bistrița a ieșit din matcă în județul Neamț, depășind cu 40 de centimetri cota de pericol. Sute de gospodării, drumuri și poduri au fost avariate sau distruse.

Primarul din Broșteni a declarat că peste jumătate dintre gospodăriile orașului sunt afectate. Șapte localități din zonă au fost practic măturate de ape. Autoritățile locale și prefecturile fac apel la solidaritate. Este nevoie urgentă de alimente neperisabile, apă, haine, produse de igienă, pompe, lopeți, generatoare și voluntari pentru curățare și distribuirea ajutoarelor.

Nici Iașiul nu a fost ocolit de vremea extremă. Luni seara, un cod portocaliu a adus ploi torențiale, vijelii și grindină. Mai multe străzi au fost inundate, iar zeci de copaci au fost doborâți de vânt. Unul dintre aceștia s-a prăbușit peste o ambulanță aflată în misiune. Cel puțin 10 mașini au fost avariate.

Municipiul Iași rămâne sub cod portocaliu de ploi și vijelii până marți dimineață, la ora 10. Totodată, în zona Moldovei este în vigoare și un cod portocaliu de inundații.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...