Tariful pentru gazele naturale ar urma să scadă în septembrie, până la 13 lei pentru un metru cub. Declarația a fost făcută de membrul Consiliului de administrare Energocom Alexandru Slusari, la emisiunea Moldova LIVE de la Exclusiv TV. Potrivit lui, compania a făcut rezerve până la sfârșitul acestui an, iar prețul mediu de achiziție este de 400 de dolari pentru mia metri cubi.
„Dacă prețul va fi cam același cu care au fost procurate cantitățile de 320 de milioane, atunci calculele arată că, în luna septembrie, tariful trebuie să scadă. Dacă să presupunem că tot la același preț Energocom procură acest volum, mediu ponderat care a fost procurat recent, calculele mele arată că tariful ar urma să fie în jur de 13 lei”, a declarat Alexandru Slusari.
El a mai explicat că tariful nu a putut fi redus în august, deoarece nu a fost consumat tot volumul din cele 226 de milioane de metri cubi de „gaz scump”, procurat în sezonul de încălzire precedent.
În prezent, consumatorii casnici achită pentru gazele naturale 18,06 lei pentru un metru cub. Asta după ce tariful a fost micșorat, în iunie, ca urmare scăderii prețurile la bursele internaționale. Până atunci, tariful era de peste 29 de lei.