Generalul Serghei Surovikin, desemnat de Putin să conducă trupele rusești pe frontul din Ucraina a venit cu un mesaj, prin care îi îndeamnă pe soldații Wagner să se oprească.
El le-a amintit că au luptat cot la cot și în condiții foarte grele împotriva ucrainenilor, iar acum „aceștia abia așteaptă ca situația în Rusia să degenereze”. „Nu trebuie să facem ceea ce-și dorește dușmanul, în aceste vremuri complicate pentru țară!”, a spus generalul rus.
Cu un apel similar a venit și un alt general al Armatei Ruse, Vladimir Alexeev. Acesta le-a spus camarazilor lui Prigojin să renunțe la intenția lor înseamnă nimic altceva decât un atac direct la adresa Rusiei.
Cu o replică la apelurile generalilor a venit colonelul FSB în rezervă Igor Ghirkin-Strelkov, care scrie că discursurile generalilor ruși și îndemnurile lor de a opri ofensiva lui Prigojin au spulberat orice urmă de îndoială că rebeliunea Wagner este cât se poate de reală. În opinia lui, declarațiile lor arată neputință totală și cât de mare este panica în rândurile lor. „Până aici, armata nu-i susține!”, a scris Ghirkin”.