George Simion, liderul AUR, și Anamaria Gavrilă, președinta POT, și-au anunțat candidaturile la alegerile prezidențiale din România, în urma invalidării definitive a candidaturii lui Călin Georgescu de către Curtea Constituțională (CCR).
Potrivit presei din România, negocierile dintre AUR și POT au stabilit că Anamaria Gavrilă se va retrage dacă Simion va fi validat de autorități.
Decizia a fost luată marți seară, în cadrul Consiliului Național al celor două partide, și confirmată miercuri, după o întâlnire între lideri.
„După ce ne-am întâlnit amândoi cu Călin Georgescu, vă putem spune care e planul: toată presiunea pentru revenirea la turul 2. Noi vom face pașii necesari mai departe”, a declarant Simion.
Termenul-limită de depunere a candidaturilor este ziua de 15 martie. Pentru a depune dosarul de candidat, o persoană are nevoie de cel puțin 200 mii de semnături de susținere valabile.
„Planul este realizat, mergem mai departe, implicați-vă ca să strângem semnăturile în timp record”, a mai declarat George Simion într-o postare video pe Facebook.
Curtea Constituțională a respins, definitiv, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, păstrând o decizie din weekend a Biroului Electoral Central.
Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 4 mai, iar cel de-al doilea pe 18 mai.