Grădinițele din Chișinău vor avea program redus vineri din cauza Codului galben de polei 

Grădinițele din Chișinău vor funcționa până la ora 16:00 vineri, 30 ianuarie. Decizia a fost luată de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Capitalei, în contextul prognozelor meteorologice nefavorabile. 

„Totodată, la necesitate, în fiecare instituție va fi organizate grupe de serviciu, destinate copiilor ai căror părinți se află în imposibilitatea obiectivă de a-i prelua mai devreme, pentru a asigura continuitatea îngrijirii și siguranța acestora. Măsura are caracter preventiv și este adoptată ca urmare a riscului sporit de formare a poleiului și ghețușului, precum și a înrăutățirii condițiilor de trafic”, a anunțat Primăria. 

Meteorologii au emis joi un nou cod galben de ceață și polei pentru vineri și sâmbătă în contextul valului de ger ce va cuprinde R. Moldova.  

„Pe 30 ianuarie, ca urmare a scăderii temperaturii aerului, precipitațiile sub formă de ploaie se vor transforma în lapoviță și ninsoare, creînd condiții favorabile pentru formarea poleiului și pe drumuri ghețuș. Pe 31 ianuarie, temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 5-7°C”, anunță Serviciul Hidrometeorologic.

Precizăm că în după-amiaza de vineri și sâmbătă dimineață sunt anunțate ninsori și lapoviță, în special în sudul și centrul Republicii Moldova. De asemenea, în noaptea dintre 30 și 31 ianuarie este anunțată și o răcire bruscă a vremii, cu valori de până la minus 9 grade. Din weekend, R. Moldova va fi cuprinsă de un nou val de ger ce va aduce și temperaturi de până la minus 19 grade noaptea în Capitală.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...