
Un troleibuz a fost grav avariat în sectorul Buiucani al Capitalei, după ce s-a izbit de un camion. Impactul a avut loc pe strada Alba Iulia, iar în urma accidentului mai mulți pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Regia Transport Electric din Capitală a precizat că în accident a fost implicat un troleibuz de pe linia nr. 3.
„Mai mulți pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă se află în afara oricărui pericol. La fața locului au intervenit oamenii legii, care documentează cazul și întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului. Totodată, la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale ambulanței”, se arată în comunicatul RTEC.