Atacul terorist din cartierul vechi Jaffa al orașului Tel Aviv, care s-a soldat cu șapte morți și 17 răniți, a fost revendicat de Hamas. Organizaţia teroristă palestiniană și-a asumat responsabilitatea pentru atacul de marți seara și a declarat că cei doi atacatori, Mohammad Mesek şi Ahmed Himouni, din oraşul Hebron, Cisiordania, erau membrii săi.
În acelaşi timp, Gruparea Hamas a ameninţat cu noi atentate. Cei doi atacatori au deschis focul când au coborât dintr-un tramvai la o stație din cartierul Jaffa. Mohammad Mesek şi Ahmed Himouni au atacat cu o pușcă de asalt și cu un cuțit civili care mergeau pe stradă. După ce au ucis șapte persoane, iar pe altele 17 le-au rănit, cei doi membri Hamas au fost neutralizați de poliție.
Amintim, printre cele șapte victime, se numără și Nadia Sokolenko, în vârstă de 40 de ani, care imigrase din R. Moldova în Israel cu 18 ani în urmă. A lăsat în urmă un soţ şi o fiică de doar 6 ani.
Atacul terorist a avut loc cu doar câteva minute înainte ca Iranul să lanseze mai multe rachete balistice pe teritoriul israelian, ca răzbunare pentru uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, și a mai multor reprezentanți cu funcții înalte ai grupării teroriste.
Israelul este în război cu Hamas în Fâşia Gaza din 7 octombrie 2023, când islamiştii şi aliaţii lor au atacat sudul Israelului, omorând peste 1.200 de oameni.