Guvernarea PAS nu intenționează să renunțe la raioane în cadrul reformei administrației publice locale

Reprezentanții guvernării confirmă tot mai mult că în cadrul reformei administrației publice locale nu intenționează să renunțe la raioane. După ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, și deputatul PAS, Igor Chiriac, susține că raioanele vor rămâne, însă numărul acestora ar putea fi redus. Motivul invocat este că acest model este prevăzut în Constituție.

„Nu cred că vor dispărea atât timp cât este prevăzut în Constituție că unitățile administrative se împart în sate, orașe și raioane. În același timp, Constituția nu spune câte raioane sunt în R. Moldova și cum sunt numite. Cancelaria de Stat și în consultările publice vor discuta inclusiv despre oportunitatea de a menține toate raioanele sau nu. (…) Haideți să vedem care este eficiența tuturor raioanelor”, a declarat Igor Chiriac în cadrul unei emisiuni de la Realitate.

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, dădea de înțeles că raioanele nu vor dispărea în urma reformei.

„În plan regional nu poți să lucrezi cu primării care au teritorii mici. Nu vor fi poate 32 de raioane, dar ele oricum sunt unități de nivelul doi… În Constituție tot raion scrie. Nu există o noțiune definitivă”, declara Vladimir Bolea în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Amintim că, în 20 ianuarie, Guvernul a anunțat lansarea unor consultări publice privind reforma administrației publice locale. Secretarul general al executivului, Alexei Buzu, a precizat că obiectivul este construirea unor primării puternice, localități mai dezvoltate și servicii publice mai bune.

„Vom discuta cu primarii, cu experții, cu autoritățile raionale și locale, cu societatea civilă și cu cetățenii. Doar după aceste consultări vom decide cum va arăta în final reforma”, a declarat Buzu.

Secretarul general al Guvernului a subliniat că reforma ar urma să aducă beneficii directe populației, printre care mai mulți bani pentru proiecte și servicii publice și mai puțină birocrație, păstrarea satelor, cu unificarea primăriilor și crearea unor centre locale de servicii, precum obținerea mai rapidă a actelor, prin introducerea ghișeului unic.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...