Guvernul a activat o nouă celulă de criză. Recean: Rog cetățenii moldoveni să părăsească zonele vulnerabile și Israelul

Guvernul a activat o celulă de criză și în cadrul Ministerului de Interne, ca urmare a situației din Israel. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, astăzi, la începutul ședinței cabinetului de miniștri.

„Situația din Orientul Mijlociu continuă să fie foarte tensionată și volatilă, de aceea pe lângă celula de criză care există la Ministerul Afacerilor Externe, am activat și celula de criză de la Ministerul de Interne. Vă rog domnul ministru Efros foarte multă atenție la coordonarea interinstituțională pentru ca să ne asigurăm că cetățenii noștri care au nevoie de ajutor în Israel îl primesc”, a declarat Recean.

Premierul a îndemnat moldovenii din Israel să părăsească zonele vulnerabile și țara. Potrivit oficialului, Guvernul va acorda asistența necesară pentru fiecare cetățean care se simte în pericol și vrea să revină acasă.

„Vreau să îndemn cetățenii să respecte alertele de călătorie ale Ministerului Afacerilor Externe, să nu călătorim în Israel în perioada asta și cetățenii care sunt în zonele vulnerabile – să părăsească zonele vulnerabile și Israelul. Noi, Guvernul, vom acorda asistența necesară pentru fiecare cetățean care se simte în pericol și vrea să revină acasă”, a conchis Recean.

Recean a mulțumit Guvernului de la București pentru ajutorul oferit Republicii Moldova în gestionarea crizei.

„La fel vreau să vă rog să continuăm colaborarea cu prietenii noștri de la București. Cu această ocazie vreau să mulțumesc Guvernului de la București pentru ajutorul care-l oferă cetățenilor Republicii Moldova. Acest efort trebuie să-l continuăm”, a continuat premierul.

Un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, și-a pierdut viața în urma atacurilor militanților Hamas infiltrați în Fâșia Gaza. Anunțul a fost în această dimineață de Ministerul Afacerilor Externe.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram