Hajder califică drept „aberații” propriile declarații despre controale și lemnele din curți: „Nimeni nu va intra în nicio gospodărie”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a ieșit din nou la rampă, în legătură vânzările ilicite de pădure. Asta după ce avertiza că vor urma controale, inclusiv în gospodăriile private, și-i îndemna pe oameni să solicite și să păstreze factura pentru lemnul cumpărat, în caz contrar, riscă sancțiuni. În loc să clarifice propria declarație, acesta califică drept „aberații” acuzațiile care i-au fost aduse, ca urmare a acestor amenințări.  

„Nimeni nu va intra în nicio gospodărie. Vream doar să ajungem la cei care fură pădurile și vând lemn ilegal. Dragi cetățeni, nu ascultați toate aberațiile unor politicieni care luptă cu tăierile ilegale doar în campaniile electorale”, a scris ministrul Mediului pe Facebook.

Noua declarație a lui Hajder se bate însă cap în cap cu cea făcută acum câteva zile, când spunea clar și răspicat că poliția și inspectorii de mediu vor verifica inclusiv „provenința lemnului din curți sau gospodării”.

„Vom verifica fiecare etapă, de la lucrările care se fac în pădure, transport, până la provenința lemnului din curți sau gospodării. Vindem să cumpărați lemn de foc doar cu factură fiscală și să o păstrați în caz că un inspector sau un polițist o să o solicite. (…) Trebuie să facem ordine. Cine încalcă legea va fi sancționat, va rămâne și fără lemn și fără mijlocuri de transport. Ambele vor fi confiscate”, a spus atunci ministrul într-un mesaj video filmat în pădure.

Declarația a stârnit mai multe reacții în spațiul public, prin care Guvernul și Ministerul Mediului au fost somați să facă ordine în gospodăriile silvice, în loc să terorizeze populația cu controale și amenzi în spațiul privat.  

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...